Importator direct. Curier 13 Lei
Copilul nu mananca

Jucarii ajutatoare in diversificarea bebelusilor

Ţin minte că încă dinainte să se nască băieţelul meu aveam un plan bine stabilit: cum va dormi el câte 3-4 ore în pătuţul lui frumos de lemn, cum va adormi singur de pe la 2 luni, cum se va juca el cu jucărioarele lui frumoase şi ecologice, până mami se va relaxa măcar 20 de minute, cum, cum, cum…

Am tot încercat să pun în aplicare acest plan (şi încă vreo 2, dar nu vi le spun încă 😊) până pe la 5 luni (da, ştiu, am fost tare ambiţioasă) când plină de frustrări, am abandonat să-i mai fac program copilului şi am constatat că e mai înţelept să mă mulez eu după programul lui.

Apoi la 6 luni a venit diversificarea. Nu ştiu de ce, dar aşteptam această perioada ca pe ziua de indemnizaţie. Simţeam că e o nouă etapă şi că ce a fost mai greu tocmai trecuse. Dulce şi naivă…. M-am documentat temeinic despre schemele de diversificare, despre cât de lungită să fie întâia zeamă şi mai ales, am căutat morcovul perfect. Da, căutam prin aprozare şi pieţe cele mai rotunde, colorate, eco, bio legume. Nimic nu era îndeajuns de bun, frumos şi sănătos pentru copilul meu. Mai mult, aveam convingerea că dacă până la şase luni copilul sugea titi foarte bine, la fel se va întâmpla şi cu mâncarea: o va devora. Deci, am pornit încrezătoare la drum.

Şi cum planurile de acasă se cam bat cap în cap cu cele din târg, iată-mă după o lună de la diversificare încercând şi testând cu mâna tremurândă diferite metode de a-l convinge pe mititel că ceea ce are în faţă este cu adevărat gustos. Zilele, săptămânile şi lunile treceau, iar eu tot încercam… şi încercam. Doar v-am spus că sunt ambiţioasă. Am ajuns la o formă de disperare, deşi motive nu aveam: copilul era energic, era în grafic ca şi dezvoltare, doar că refuza 90% din mâncare. Am citit tot ce îmi cădea în mâna pe această tema. Am înţeles şi motto-ul diversificării care circula printe mămici: “Till one, food is for fun”. Dar…

Timpul a trecut, iar Ştefan nu părea curios de culorile din farfurie, de dansul meu tribal, pus în scenă zilnic pe la ora prânzului sau de vocea mea de privighetoare. Am fost tentată să încerc cu tableta, un desen animat, ceva, timp în care, într-un moment de mirare maximă eu să vin cu linguriţa şi paaaaac... Am renunţat la idee, gândindu-mă la urmările pe care acest comportament le poate avea (ex. obezitatea).

În timp m-am mai relaxat şi în sfârşit, am început să inventez jocuri care să-l distreze: de exemplu fiecare linguriţă era un avion care venea dintr-o anumită ţară, cu o încărcătură greeeea şi care avea nevoie de aterizeze pe cea mai apropiată pistă. Astfel am început să învăţăm multe ţări şi mai apoi, cum se numesc locuitorii acelor ţări, ce trăsături au şi ce limbă vorbesc. Nu vreţi să ştiţi ce bine mă descurc vorbind limba rusă 😊.

Când era şi tati acasă, el scotea din frigider mâncarea “pentru adulţi”, din care copilul putea doar să guste. “Doar o gură îi dăm, mami, da?” Nu înţelegea bietul copilul ce s-a întâmplat şi cum dintr-o dată nu mai vrem să-i dăm de mâncare. A ajuns să fie ferm şi să ceară el! Ştiţi legea junglei?

Îl luam cu noi la cumpărături şi umpleam coşul împreună, cu cele mai sănătoase alimente. Discutam despre ce beneficii ne aduce fiecare aliment din coş, ex. morcovul ne ajută să vedem bine, roşiile ne fac oasele puternice ca noi să ne putem juca, iar conopida, fiind bogată în vitamica C, ne ajută să ne întărim sănătatea.

Mâncarea o găteam tot împreună, avea şi el tocător şi ustensile de bucătărie, iar ciupercile erau curăţate şi tăiate de el. Mai mult tăiate, dar să ne concentrăm pe esenţă. 😊

După o vreme, ne-am plictisit şi am invitat un prieten pe la noi, fix la ora prânzului. Este vorba de căluţul “Clap-Clap”

care era foarte pofticios şi dorea să guste din toate bunătăţile. Astfel, în joacă sau nu, Ştefan a început să se împrietenească cu mâncarea tot mai mult.

În timp lucrurile s-au mai aşezat, dar chiar şi aşa, căluţul "Clap-Clap" şi alţi prieteni mai sunt şi acum invitaţi la masa de prânz, uneori. Încap cu greu toţi în scăunelul de luat masă, dar prietenii ni-i ţinem aproape, nu?

Ştiţi care a fost cea mai mare bucurie pentru mine în acea perioada? Când a început să îşi ia singur mâncare din frigider. Ceva magic s-a întâmplat!

 

Pentru jocuri şi joculeţe există imaginaţia părinţilor, iar pentru căluţul "Clap-Clap" şi prietenii lui flamanzi există www.pupo.ro 😊

Mult succes!

Leave a comment

Please note: comments must be approved before they are published.

Left Continua cumparaturile
Comanda ta

Ce trist. Nu ai nici un produs in cos.